Societatea civilă de avocaţi

Stroescu & Asociatii
Persoane JuridicePersoane Fizice

Dreptul Afacerilor

consultanta, asistentă si reprezentare  juridică

Servicii

Societatea civila de avocati “Stroescu & Asociatii” din Timisoara si-a construit o solida reputatie de-a lungul a peste 20 de ani ( n.a. 1996 )  prin serviciile impecabile efectuate mai ales in dreptul afacerilor si a dreptului administrativ.

Consiliere juridica in domeniul afacerilor

Consultantă juridică privind drepturile și obligatiile societatilor comerciale față de reglementările legale aplicabile domeniului de activitate

Drept societar

Redactare, negociere, revizuire, interpretare și modalitati de încetare a contractelor încheiate de către societate

Procedura insolventei

Asistenţă si reprezentare juridică în procedura insolvenţei, atât pentru creditori, cât şi pentru debitori, întocmirea actelor necesare

Drepturi din asigurare

Valorificarea pe cale amiabilă sau litigioasă a drepturilor din asigurare, cu identificarea solutiilor optime de tranzacționare privind despăgubirea sau indemnizația de asigurare

Contencios administrativ

Consultanță juridică și reprezentare, cu privire la emiterea/ încheierea de acte administrative nelegale; modalități de atacare în justiție a actelor autoritatilor publice; raportul clientului cu autoritățile publice centrale și locale

Servicii de audit juridic

Servicii de audit juridic în cazul contractelor privind proprietătile imobiliare

Servicii pentru persoane fizice

Prin avocatii ei din Timisoara , Societatea Civila de avocati “Stroescu & Asociatii” din Timisoara asigura servicii juridice si persoanelor fizice ce i se adreseaza acoperind urmatoarele domenii:

Dreptul Familiei

Consultanță juridică și reprezentare in cazuri de :divort,partaj,vizitare minori,pensie de intretinere,acord parasire tara cu minor,custodie minor etc.

Litigii de munca

Valorificarea pe cale amiabilă sau litigioasă a conflictelor de munca,concedieri abuzive,contestare sanctiuni disciplinare,hartuire la locul de munca,drepturi salariale,concedii medicale.

Contestarea amenzilor

Consultanță juridică și reprezentare pentru contestare amenzi,obtinere permis suspendat,contestatii la executare,contestatii accidente rutiere,etc.

Cauze penale

Apararea si reprezentarea inculpatului sau partii vatamate,dupa caz,in situatia savarsirii de fapte penale.

probleme juridice diverse

Contracte de vanzare-cumparare si promisiuni de vanzare-cumparare,executare silita,probleme de vecinatate,intabulari,etc.

Ai o intrebare ? Poti sa ne-o adresezi mai jos…

7 + 11 =

Bulevardul Revolutiei 1989,Timisoara

0356 464880

stroescutm@gmail.com